Dezvoltarea Personală și Profesională, alfabetul şi tabla înmulţirii

0
1037
banner topSpatiu Banner

Dezvoltarea Personală și Profesională au nevoie de un alfabet, de o tablă a înmulțirii, de un spațiu de cunoaștere. Așa, poți să descifrzi lumea pământeană și să te înalți la lumea mentală și la lumea spirituală.

Am plăcerea, prin primele cuvinte, să mulţumesc celor care dau viaţă revistei „ProAlba” şi ţie, cititorule, care ești interesat de evoluţia ta. Ai înţeles din acest titlu, desigur, că mă refer la o cunoaştere de bază, alta decât literele alfabetului şi înmulţirea până la zece din primul an de școală.

Vrei să intri într-un spaţiu de cunoaştere, care se va derula prin intermediul unei salbe de perle (articole), sau şiragul tău va rămâne, unul inconştient, de lacrimi? Ai o asemenea dorinţă ascunsă? Dacă da, atunci tărâmul tău ar putea fi un paradis pământean.

Mai multe expresii, printre care „cunoaşterea de sine” sau „trup, minte şi suflet” ne creează senzaţii de respect, de invidie din ignoranţă, etc. Acum, chiar că nu mai are importanţă trecutul tău. Hai să fii prezent, pentru un viitor cu pricepere şi primire.

Dacă ai face un sondaj de opinie cu o sută de persoane, nu cred că ai avea posibilitatea să dai de mulţi care să spună că nu ştiu ce este Trupul, Mintea şi Sufletul. Incitându-i, pe toţi aceştia, să scrie trei fraze despre fiecare din aceste trei entităţi, care dau întregul, ai avea mari surprize.

Tu poţi aşterne pe hârtie, de trei ori trei fraze despre tine, prin prisma acestor trei entităţi?

Dacă îţi spun, mai mult, să scrii câte trei fraze despre cele şase entităţi pentru care voi face vorbire şi care te constituie, ce ai spune?

Iată-le într-o primă detaliere, divizare, pentru o bună cunoaştere. Sunt câţiva paşi extrem de importanţi de făcut, pe care îi parcurgi deja cu mine prin acest prim articol despre Conceptul ISOCAP.

Prima înţelegere – Structura Fiinţei Umane.

Mai multe entităţi constituie întregul tău și al fiecăruia: Corpul Fizic (Trupul) şi Corpul Non Fizic (Conştientul şi Subconştientul).

Crezi că pricepi ceea ce este cu Corpul Fizic? Dacă spui da, atunci ce să mai vorbim despre cunoaşterea Corpului Non Fizic. În această fază este minunat să ştii că, pe lângă cele patru entităţi de mai sus, există şi Subconştientul EdEx şi Subconştientul Spiritual. Este o datorie a ta, în postura de ceea ce eşti acum, să ajungi la înţelegerea a ceea ce înseamnă Fiinţa Umană.

Te simt prin cuvintele mele! Sunt în faţa ta! Eşti unic! Nimeni nu este ca tine! Vrei să-ţi construieşti un nou sens! Simt aceasta! Iată, deja vorbesc despre tine cu tine!

Începe cu deschiderea spre Trup, Minte şi Suflet! Lasă apărarea! Lasă frica! Desluşeşte-te! Vei înlătura apăsarea inconştientă şi vei trăi Iubirea! FII!

Bucură-te! Mai fă câţiva paşi spre luminare prin atitudine, gândire, inteligenţă, relaţionare.

Vor fi, spre tine, cu tine, înţelegerile date de Structurile: Atitudinii, Gândirii, Inteligenței și Relaționării, următoarele patru, ale aceluiaşi concept.

Cunoaşterea, pas cu pas, te va transforma şi, de la – aceasta este limita mea, vei ajunge la – totul are o limită, pentru a ajunge la o altă limită.

Începi să simţi cum mici elemente de înţelegere, înlocuite cu altele, duc la noi orizonturi de deschidere mentală şi, de aici, spirituală. Este momentul trecerii conştiente spre înţelegerea de sine, în drumul tău spre profunzimea întregului, a Fiinţei Umane.

Străbaterea traseului fantezie – vis, prin gând– dorinţă, trecerea la obiective şi la realizarea lor prin planificare şi acţiune, deschide capacitatea analizei și evaluării Raţionale,

Obiective şi Logice, ROLul tău, prin Minte şi Suflet, pentru a ajunge la o constantă constructivă. De la manifestarea constructivă spre cea creativă este un pas. Este marea împlinire. Universul tău se întregeşte cu spiritualitatea, cu Sufletul manifest prin Inteligenţa Divină Personală, cu care ne naştem fiecare şi, din păcate, enorm de mulţi, nu ni le vom mai redescoperii niciodată. Și nu contează vârsta la care o facem, ci când.

Tu aduci creaţia cu Sufletul tău, la naştere, când cei din jur o simt cu fericire şi linişte. Tot tu, când dispari fizic, pleci cu creaţia, cu Sufletul, parte a întregii creaţii, Inteligenţa Divină Universală, şi cei din jurul tău simt aceasta cu tristeţe şi linişte.

Ai început să înlături labilitatea emoţională, sau exaltarea, şi, aducând emoţia pozitivă, armonia, în şi cu întregul tău, acum poţi construi printr-o înţeleasă Structură a Gândirii, Stările (Situațiile): profesională, financiară, familială, dar şi pe cea fizică şi de sănătate şi, nu ultima, starea socială şi de evoluţie personală, care constituie, toate acestea, Structura Stării, a şasea, a conceptului.

Aceste nivele de evoluție prin cunoaștere, vor fi obţinute, primite, pentru că începi să acţionezi mental şi spiritual, cu Mintea şi Sufletul. Trăieşte cât mai mult clipa, prin Atitudinea Fiinţa cu manifestările: virtuoasă, pozitivă şi constructivă până la creativă, înlocuind, astfel, Atitudinea Ego cu manifestările: vicioasă, negativă şi distructivă până la conflictuală. Este trăinicia dată de constanţă în detrimentul inconstanţei.

Între ce puncte cardinale vrei să te afli, Fiinţa sau Ego?

Te aştept la seminarele mele! Comentează!

Intră, cu mine, în construcţia şi creaţia dată de Structura Fiinţa a Cuvântului, a şaptea, care a început să se înfăptuiască în faţa acestei pagini, prin mine şi tine, prin tine cu mine.

Nu vorbesc despre tine, vorbesc cu tine.

Cu drag,

Dumidalba – Dumitru Radu Cormoş

BANNER TEST
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentI. Structura Ființei Umane
Articolul următorConceptul ISOCAP
Cormos Dumitru Radu Consilier pentru Dezvoltare Personală. Autor al Conceptului ISOCAP, pentru succes și valoare: profesională, financiară, familială, fizică și de sănătate și socială și de evoluție personală. Trainer și manager de proiect. Expert mental și maestru spiritual. Experiență doisprezece ani, zeci de articole publicate, emisiuni radio, cursuri și seminarii interactive, DVD-uri și CD-uri, mii de studii de caz.